03
SOLUȚIA:
Becker România a decis să implementeze roboți colaborativi de la Universal Robots pentru că aceștia sunt proiectați să lucreze foarte bine alături de oameni fără a avea nevoie de măsuri de protecție suplimentare precum și datorită faptului că pot fi instalați rapid. Cei doi coboți UR10 integrați în procesul de asamblare a oglinizilor lucrează în tandem. Primul UR10 distribuie adeziv pe rama produsului iar apoi cel de-al doilea UR10 plasează un segment de inel deasupra adezivului de pe sticlă. Programarea coboților a fost ușoară și s-a realizat rapid. Din interfața UR, compania a folosit programul predefinit CircleMove care oferă o orientare relativ liberă în jurul unui cerc.
„Roboții colaborativi UR sunt ușor de programat. Nu ai nevoie de cunoștinte avansate de informatică și automatizare. Oricine are cunoștințe tehnice minime poate să realizeze cu succes aplicații cu acești coboți,” a spus Remus Țopan, Inginer Tehnic la Becker România. Suportul tehnic oferit de Universal Robots a jucat un rol important în integrarea cu succes a coboților. „Pe website-ul Universal Robot poți găsi toate informațiile necesare, chiar și fisiere de back-up pentru programele dezvoltate, care sunt ușor de salvat prin magic files-urile de pe site, precum și opțiuni pentru actualizarea software-ului. În spatele acestei platforme, există o întreagă comunitate, gata să te ajute cu răspunsurile de care ai nevoie,” a mai spus Remus Țopan.
Pentru asamblarea unuia dintre produsele sale, compania folosește în prezent operatori umani care lucrează în echipă cu cei doi roboți colaborativi. Operatorii adaugă rama, sticla și golesc caruselul în timpul procesului de asamblare a oglinzilor. Primul robot folosește un pistol de lipit cu care adaugă adeziv în locul dorit. Atunci când este timpul ca adezivul să fie schimbat, unul din operatori este informat de acest aspect prin intermediul unui program special creat cu ajutorul unei variabile globale și a unei norme de consum. „După calcularea normei de consum, am creat o „variabilă de instalare” globală care rămâne salvată chiar dacă robotul este oprit. Printr-o verificare la începutul fiecărui program, variabila ne spune dacă adezivul din tub a ajuns la final. Când ajunge la 0, programul apelează un subprogram care mută brațul robotului într-o poziție care le permite operatorilor să schimbe cu ușurință adezivul.”, a explicat Remus.
Al doilea UR10 folosește un dispozitiv de prindere cu ventuze ușor și rapid de asamblat și reglat pentru a prelua a doua componentă dintr-o unitate de alimentare semi-automată și îl plasează peste adeziv. Toate automatizările și senzorii au fost integrați în cutia de control a robotului, fiind astfel foarte ușor de programat. Pentru detectarea ramei au fost folosiți senzori de proximitate, iar pentru a detecta segmentul inelar din depozit au fost folosiți senzori fotoelectrici. Interconexiunea cu coboții UR10 se face cu ajutorul unui PLC, care controlează și funcționarea caruselului, prin semnale analogice transmise bidirecțional.